Mami, vreau o îmbrăţişare!

Părinţii sunt obişnuiţi să audă cuvântul “vreau” în jur de 240 ori pe zi de la copii. Pentru că cei mici nu se sfiesc să ceară 🙂 . Şi poate că ascultând de multe ori acelaşi lucru, este posibil să nu-i mai auzim.

Mi-a atras atenţia că în cele mai multe momente din zi nu vorbim “aceeaşi limba” cu cei mici chiar băiatul meu Cristian.

Este în clasa pregătitoare şi ca orice mama, am discuţii cu invãtãtoarea despre evoluţia şi comportamentul său într-un mediu diferit de “acasă”.

Printre multe altele, îmi comunica că fiul meu vorbeşte foarte tare. Lucru pe care îl remarcasem şi eu, de câteva ori chiar îngrijorată, pentru că: fie vorbeşte tare, fie trebuie să repet de 100 de ori acelaşi lucru până să-mi acorde atenţie. Tot dânsa mă întreabă dacă avem vreo bunica surdă, pentru că Cristian aşa ar fi argumentat tonalitatea vocii sale 🙂 .

Evident, m-a bufnit râsul, pentru că nu avem nici o persoană din familie cu vreo problema de auz, însă în timp ce-i spuneam acest lucru, simt cum mi se umezesc ochii şi pielea mi se face de găină, pentru că realizez la ce se referea micuţul.

Buni a noastră, de multe ori este atât de preocupată de treaba din casă, încât nu-i acordă atenţie când vorbeşte. Aruncă câte un “Da, buni!” – “Da, iubirea mea!”, însă copilul nu se simte ascultat pentru că nu este privit şi nu are atenţia îndreptată spre el în acel moment.

Prin urmare, ridică tonul/ vocea si vorbeste tare.

Primul lucru la care m-am gândit în maşină în drum spre casă, a fost: “Oare câte afirmaţii ale lor sunt pur şi simplu prost interpretate de mine, de noi?”.

Dacă nu avem acest limbaj comun, el înţelege cât de mult îl iubim? Pentru că îi spun, le spun la amândoi, însă aşa am aflat că o comunicare sănătoasă cu ei înseamnă mai mult decât cuvintele.

Mă uit în urmă şi văd cât de multe greşeli am făcut. Le accept, încerc să nu mă învinovăţesc, dar vreau să învăţ să-i ascult, să învăţ să le comunic ce vreau să le transmit. În primul rând, multă iubire.

Am primit (nu de puţine ori 🙁 ) întrebarea dacă iubesc vreun copil mai mult decât pe celălalt. De parcă iubirea se cântăreşte şi se măsoară.

În primul rând nevoia de iubire o au amândoi, însă e posibil să aibă limbaje diferite de comunicare. Unul poate să simtă nevoia mai mare de îmbrăţişare/ de atingere şi de cuvintele de încurajare şi celălalt de timpul acordat şi de atenţie de exemplu.

Dacă reuşeşti să desluşeşti limbajul fiecăruia de iubire, atunci cred că ai toate şansele să comunici frumos cu ei.

Ideea este că eu să ştiu să comunic prin toate felurile în care pot înţelege ei că sunt iubiţi necondiţionat. Îmbrăţişarea este întotdeauna un mod potrivit de a-i arata că este apreciat, acceptat şi înţeles, pentru că oferă protecţie. Îmi place cum spune Virginia Satir (psihoterapeut):

“Avem nevoie de 4 îmbrăţişări pe zi pentru a supravieţui. Avem nevoie de 8 îmbrăţişări pe zi pentru a ne menţine. Avem nevoie de 12 îmbrăţişări pe zi pentru a creşte.”

Şi este aşa de bine să îmbrăţişezi şi să fii îmbrăţişat.

Niciunul dintre noi nu pleacă dimineaţa de acasă fără minim 20 de secunde de îmbrăţişare (le şi numărăm :)). Este o situaţie win-win şi fiecare dintre noi se încarcă fantastic de iubire pentru toată ziua.

Cert este că îmbrăţişarea este o cale minunată spre comuicarea adevărată. Fie că după această urmează să-ţi spună ceva bun sau ceva mai puţin bun, îl ajută pe copil să prindă curaj, să se deschidă şi să se simtă iubit şi înţeles.

Este cel mai frumos să aud de mai multe ori pe zi: “Mami, vreau o îmbrăţişare!”. Pentru că aşa am prins curaj să cer şi eu din nou.

Claudia Ș.

Sursa foto: 123rf.com

#copii #acceptare #scoala #mami #imbratisare #limbaj #iubire #mama